Femeia...

In seara asta simt ca as putea scrie un roman intreg...atatea idei, atatea ganduri, atatea amintiri si atatea intrebari...Cu toate astea, o intrebare mi se invarte in cap mai mult ca altele, imi persista in minte si a ajuns lately sa ma obsedeze...Cum faci o femeie sa se simta femeie? Cum faci o fata sa se simta speciala? Multi "idioti" ar raspunde: aaa, e simplu! Flori, plimbari, calatorii...Am auzit de atatea ori raspunsul asta, incat mi-e scarba doar gand imi amintesc. Mi-e sila sa vad ca in ochii unora totul se rezuma la "material". Asa ca am incercat sa vad ce ma face pe mine sa ma simt femeie. Un zambet de la un necunoscut pe strada, o privire insinuanta de la o persoana de sex opus, ochii unui barbat (mai ales daca e barbatul pe care il iubesc) care ma privesc atent si parca imi soarbe cuvintele din gura, sau poate patima din ochii cuiva care cu greu isi poate ascunde doriinta. As fi ipocrita sa zic ca nu mi-ar place calatoriile sau cinele in restaurante scumpe. Admit ca imi confera o anumita senzatie de "specialitate", dar nu e suficient. 

De obicei vrem mai mult. Si ajungem in ipas cand suntem in relatii. Atunci tindem sa uitam ceea ce candva ne facea fericite sau pur si simplu ne placea in mod special si ne axam strict pe placerea partenerului. Si uite asa uitam de noi. Poate pt ca am fost crescute intr-un anume fel, in ideea ca iubirea inseamna adaptare. Sau poate pur si simplu am dat-o de atatea ori in bara in viata sentimentala incat lasam egoismul altora sa ne faca sa uitam de noi. 
Sincer nici macar eu nu pot sa imi raspund la intrebarea care ma macina, pt ca a trecut ceva timp de cand m-am simtit femeie. In schimb pot enumera n motive prin care unei femei i se ia "feminitatea". Cand pleaca din casa si prietenul o saruta formal, cand zice te iubesc si la celalat capat al firului se aude tz tz tz, cand se pune goala in pat langa prieten si el adoarme langa ea, cand se plimba in lenjerie sexy si el o da la o parte pt a-si vedea emisiunea, cand gateste ceva special pt el si el nu zice nimic mai mult de "da, e bun" si si aia cu juma' de gura, cand masturbarea a ajuns la ordinea zilei, iar partidele sexuale cu multe trepte mai jos. Si motivele pot continua la nesfarsit. 
Deci, cand ajungem in situatia asta, ce facem? De ce continuam? Si ui asa din intrebare in intrebare ne trec anii si existenta si placeriile care ar trebui sa vina cu ea, se diminueaza. Bineinteles ca o sa sara barbatii de cur in sus ca vezi Doamne suntem prea pretentioase! Vezi sa nu! Eu una le-as zice fain frumos sa invete sa se comporte. Sunt cateva reguli simple de urmat ca sa o faci fericita. Respect-o, iubeste-o, pretuieste-o! Ca daca nu o faci tu, o va face altul! Iubirea nu e la infinit. Fa-o sa se simta Aleasa, priveste-o ca pe cel mai interesant meci de fotbal, ascult-o ca pe melodia ta preferata, sarit-o ca si cand ti-ai gusta inghetata favorita si iubeste-o mai mult decat pe tine. Pt ca egoismul te va face sa o pierzi si in lupta pt proria ta placere, ai sa o pierzi pe ea!

I feel so close to you right now

Se plimba pe o strada, intr-un tinut necunoscut, intr-o scena de film demult uitata...Nu se auzea niciun zgomot, doar sunetul pasilor ei rataciti pe caldaramul udat de ploaie...Nu avea nimic altceva pe ea, decat o bucata uzata de material care ii acoperea goligiunea trupului, dar nu ii oferea nici caldura si nici protectie impotriva vantului muscator...Mergea fara directie, fara tinta, fara sa simta, sa vada sau sa auda...era ca si cand nimic nu conta si tot ce o impingea sa mearga inainte era un impuls de moment...stia ca daca ar fi cedat si s-ar fi asezat jos, umanitatea i-ar fi iesit la iveala....stia ca s-ar fi multumit sa zaca ore in sir cu amintiri demult apuse ca si companie si cu mii de lacimii care sa ii spele obrajii inrositi de frig...cu toate astea nu vruia sa se opreasca, nu vruia sa stea jos si mai presus de orice nu mai vroia sa planga...si totusi era constienta ca nu putea sa mearga la infinit si la un moment dat ar fi trebuit sa isi infrunte temerile...din senin, prin dusul de lacrimi si ploaie a zarit portile unui cimitir...a impins usa masiva de fier care inconjura cimitirul ca o fortareata si a psit inauntru...din senin parca temperatura a urcat cu 10 grade...ii era cald si se simtea oarecum ocrotita, se simtea impinsa de la spate pt a ajunge la o anumita piatra de mormant...cimitirul acesta ii era vag familiar, cu toate ca stia suta la suta ca nu mai calcase inainte in el...lasandu-se purtata de impresii si intuitie, si-a lasat pasii calauziti de acea forta invizibila si s-a oprit in fata unei pietre masive de mormant din marmura neagra...in spatele pietrei funerare era un inger care parca se imbratisa singur, statea cu capul usor aplecat inspre dreapta si o lacrima sau o picatura de ploaie ii se prelingea pe obraz...nu stie ce anume a impins-o sa faca urmatoarea miscare, daca a fost expresia ingerului care parca purta toata greutatea lumii pe umeri, sau debusolarea din ochii semi inchisi, cert e ca a intins mana si a sters in treacat lacrima ingerului negru...din senin ingerul a prins viata, si-a intins aripile si din negru a devenit de un argintiu stralucitor...a privit-o fix in ochii si a rugat-o orice s-ar intampla sa nu devina ca el...ea nu a inteles la ce se refera si i-a replicat ca deja e ca el, deja e un inger negru care poarta crucea suferintei...i-a explicat de asemena ca nu intelege ce e asa negativ ina fii asa, si ca din punctul ei de vedere, suferinta isi are rolul ei in viata, fara suferinta nu am stii aprecia fericirea....ingerul a privit-o compatimitor si i-a zis ca asa e acum, dar orice ar face sa nu devina ce va devenii el...intr-o secunda ingerul s-a intunecat la loc, doar ca de data asta nu si-a mai strans aripile protector in jurul sau, ci a adoptat o atitudine semeata, cu capul privind inainte, u aripile intinse in fata, ca si cand nu lasa pe nimeni sa se aproprie...dar cea mai uluitoare schimbare se petrecea in ochii sai, care nu mai erau galesi si trisit, ci din contra, zici ca erau intruchiparea raului absolut...daca te uitai in adancul privirii sale, constatai ca erau plini de indiferenta si trufie...ea nu a inteles nimic si a incercat sa desusleasca dedesubturile rugamintii ingerului, dar dupa catva timp petrecut acolo, a realizat ca e in zadar...brusc a simtit nevoia sa iasa din acel cimitir si pt o secunda a inchis ochii lasandu-se cuprinsa de noi senzatii....cand i-a redeschis, era in patul din domritorul sau, cu ochii atintiti pe tavan...s-a dat jos din pat si incerca din rasputeri sa isi aduca mainte ce e vis si ce e realitate...incerca, de asemenea, sa isi aminteasca ce anume o deranja ieri si ce anume o facea sa planga...nu mai simtea nimic altceva, decat un gol imens, un orgoliu zdrobit si o durere surda pt ceva ce a fost atata de frumos odata...privindu-se in oglinda, a inteles spusele ingeului pt prima oara...

Talking to the bloog

Mai toarna un pahar de cola :) Isi mai aprinde o tigara :) Cred ca e a 30-a pe ziua de azi :) Isi pune "Bruno Mars-Talking to the moon" si se apuca de o alta zi de terapie prin scris :) A fost alta zi plina in care s-a gandit la El 9 ore din 10 :) Alta zi in care a recidivat si i-a privit poza plangand :) Poate e din cauza piesei care i se potriveste ca o manusa, sau poate din cauza filmului vizionat (Think like a man), nici ea nu stie cauza...Tot ce stie e ca inca o doare si ca de abia vede tastatura prin perdeaua nesfarsita de lacrimi :) Nu stie daca faptul ca scrie o face sa se simta mai bine, sau daca intr-o zi va recitit toate astea si va simtii la fel...Tot ce stie e ca are sa ii spuna atatea lucruri si totusi nu poate si El nu o sa le auda niciodata....Are de spus mii de cuvinte, care pot doar fi asternute pe un blog anonim :) Cuvinte cum ar fi "Te iubesc!" ...Ca sa get the point better, ea niciodata nu a spus "Te iubesc!" Poate pt ca niciodata nu a simtit-o atat de profund :) S-a fofilat mereu in spatele limbilor straine pt a-si exprima afectinea, pt simplu fapt ca rostirea cuvintelor in limba materna i se parea ca suna aiurea...Dar acum, cu piesa ruland se joaca cu cuvintele pe buze...le soarbe, le simte si ii ies ca o avalansa...Ar vrea sa ii le strige, poate asa ar intelege ce simte, ar simti si El intensitatea sentimentelor...In schimb le sopteste Lunii :) E foarte tentata sa il contacteze in any way possible, dar nu o face :) Ce anume o impiedica? Indiferenta lui, faptul ca a trecut asa usor peste tot, faptul ca ea simte ceva ce El in veci nu o sa simta, cel putin la intensitatea aceea :) Pt prima oara viata i-a dat o lectie pe care o va pretui pe veci, si anume: Dragostea chiar nu are timp, repere, si nici un deadline :) Nu o poti planui, nu o poti controla, nu o poti domina sau stapanii...Te poate invalui in mii de forme si culori, te poate imbata cu mii de arome si te poate mistuii cu mii de senzatii...In cazul ei, cu durere, tristete, lipsa de concentrare, asta ca sa nu mai vorbim de lipsa de somn :) Cu toate astea, undeva in adancul sufletului, se simte fericita, pt ca a invatat o lectie valoroasa si pt ca isi descopera noi limite....Fericita sa vada ca poate iubii ca in filme :) Dar totodata e si o lectie dureroasa, deoarece nu e ceva reciproc, impartasit....Zi de zi incearca sa mearga contra curentului, sa fie cineva care pur si simplu nu e ea, si se ascunde in spatele unor "I want to try new things" :) Asta o cam duce cu gandul la "Twilight 2" cand Bella incearca toate nebuniile doar de dragul de a-l auzi pe Edward :) Dar oricat s-ar ascunde in spatele  pseudo-personalitatilor, seara, tot ea e.....Cand se pune in pat si inchide ochii, tot vocea lui ii suna in cap, tot chipul lui il are tatuat pe retina....Dimineata tot El ii apare in minte....Dar degeaba adoarme si se trezeste priviind telefonul....El nu mai suna....She's not his little dwarf anymore :)

Monday :)

Alta dimineata in care te trezesti exact la fel :) Alta noapte alba, intrerupta de vise scurte cu El ca si protagonist :) Alta zi in care incerci sa fugi de tine si de gandurile tale, dar cum a zis un om intelept "Unde sa ne mai ascundem, cand fugim de noi?" Alta zi in care faci aceeasi rutina, aceleasi chestii over and over again si 24/7 iti sta capul doar la o chestie :) Ciudat cum functioneaza mintea umana :) Atatea idei de scris, atatea ganduri de asternut pe pagina si atat de putin timp si concentrare...Treptat, realizezi ca, cu cat incerci mai mult sa iti scoti un gand din cap, cu atat dureaza mai mult...Si daca lasi doar timpul sa treaca si incerci sa iti lasi mintea in alb, realizezi ca nici asa nu e bine...Daca incerci sa ocolesti focul si sa o iei pe carari secundare, dureaza mai mult si nu esti sigur de rezultate, nu esti sigur ca atunci cand o sa treci de el ai uitat complet arsurile :) Daca adopti alta atitudine, si intri direct in foc, stii sigur ca te arzi si doare, dar oare arsurile se vor vindeca vreodata? Si uite asa traiesti cu o minte zbuciumata, cu frica sa o iei pe orice drum, si somehow te intorci in necunosut, in frica, in intuneric...Ce ne mai ramane de facut? Nu stiu voi, dar mie una doar atata: sa las timpul sa treaca, sa plang daca imi vine sa plang, sa rad daca imi vine sa rad, sa las durerea sa ma cuprinda in cazul in care imi bate la usa :) Sa traiesc fiecare secunda in functie de sentimente :) Nu stiu daca e cea mai buna cale, dar stiu ca e singura optiune care o am :) E singurul lucru ce mai poate fi facut in momentele astea de cumpana :) Daca tresar ca suna telefonul, lasa sa tresar....Daca sunt dezamagita ca nu e El, lasa sa fiu dezamagita :) Daca aflu ca e tot cu Ea si doare, lasa sa doara :) Pentru ca oricat am vrea, nu ne putem pune de-a curmezisul in calea viitorului si pana la urma tot se va intampla daca e sa se intample :) Si pana la urma, pana si durerea asta face parte din noi si e acolo sa le demostreze Sfintiilor ca oamenii plang cateodata :) E acolo sa ne arate ca suntem oameni, ca simtim, iubim, traim :) E acolo sa ne arate ca poate, intr-o zi, tot ce simtim acum e inspre bine....Ne invata ce vrem, cum vrem si cand vrem :)

Mind fucked...

Cica "Every new begging comes from another begging's end". Bun. Pana acolo inteleg si eu si macar atata pricep :) But what if te-ai saturat de atatea new begging-uri? Daca te-ai saturat sa tot incerci si sa realizezi ca pana la urma ajungi in exact in acelasi loc de unde ai plecat? Multi ar zice: aaa, pei e simplu, faci tu ceva gresit, atatea rateuri sunt imposibile. Bun. Si cand auzi asta, te opresti si analizezi faptele din trecut. E clar, ceva greseli ai facut si tu in trecut, nu ai fost un sfant/a. Dar daca balanta e disproportionata? Daca tot ce ai facut bun, trage mai tare decat greselile? Si daca descoperi ca ai dat acele rateuri din simplu motiv ca ai pus alta/e persoana/e pe primul loc si niciodata pe tine? Si aici parerile ar fi impartite. Ar fi ceva de genul: 1. pei trebuie sa inveti sa fii egoist, sa te gandesti mai mult la tine decat la ceilalti, daca tu nu o faci, atunci cine? si 2. normal ca ai procedat corect punand alta persoana pe primul loc, ca doar iubirea e neconditionata si hau bau. Si atunci realizezi ca esti mind fucked. Ce ar trebui sa faci? Cum ar trebui sa te comporti ca sa nu mai fii nevoit/a sa o iei iarasi de la capat? Si nu merge faza cu just be yourself, ca sunt unii mai ciudati care au 2 sides in 1 body :) Daca incepi sa fii iubitoare, draguta, amabila si sa tot lasi dupa ei, ti se urca in cap si ajungi de te simti singura in 2 :) Ajungi de ai o relatie gen alea din Europa, in care fiecare e cu pizda ma-sii si se vad si doar si-o pun si vezi doamne ce bine e :)) . Daca incepi sa fii bitchy si sa ai atitudine de genul boys are only good fo fruits, I mean bananas ne trezim cu replici de genul: Ceeeee? Toate-s la fel! Toate vor doar bani si nu se mai gandesc la iubire. Au uitat cum era inainte si hau bau :)) Si ui asa te trezesti la rascruce de drumuri. Te trezesti ca nu mai stii cum e bine sa fii. Tot zici lasa ca I go with the flow, dar pana la urma te ineaca viata si nu mai poti sa faci nimic :) Asa ca un sfat? Fetelor si baietiilor, de ce nu? Bagati-va pula in tot, ridicati ziduri, protejati-va, fi-ti ca lupii aia singuratici....Fericiti nu ve-ti fii, dar macar nu va mai durea. Faceti si voi ca astia moderni, vampire stuff, omorati umanitatea din voi ;)

Back to basics

Ciudat...au trecut 2 ani jumate de cand nu am mai scris ce simt. Oarecum am uitat de ce obisnuiam sa scriu. Am uitat ce ma facea sa transpun durerea in metafore. Am uitat de ce obisnuiam sa fiu "emo", dupa cum eram etichetata de unii. Atata timp a trecut de cand am scris ultima oara, incat mi'e si frica sa mai scriu. Pe masura ce mana imi aluneca pe tastatura, realizez ca e ca mersul pe bicicleta. Cred ca sufletul de artist ramane in tine si flacara ramane aprinsa, oricat timp ai uitat sa o atati. Nu ca eu m'as considera artista. Sunt doar un suflet chinuit ce isi gaseste alinarea intr'o succesiune de litere numite alfabet. Cred ca faza "nescrisului" ainceput odata ce iubirea a intrat in viata mea. Odata ce am uitat cum e sa plangi si un zambet imi lumina fata.  Oadata ce loviturile de pumnal din inima mea au fost inlocuite cu fluturi la vederea "alesului". Am jurat ultima data cand am iesit dintr'o relatie ca nu o sa ma mai indragostesc. Ca nu o sa mai permit nimanui sa imi biciuiasca sufletul, inima, constiinta. Si ghice ce? Am facut din nou. De ce? Pt ca toti o facem, pt ca toti cedam in fata fericirii, sau macar a acelei iluzii care la un anumit moment, cand stelele se aliniaza corect, credem ca e fericire. Si abandonam scrisul. De ce? Pt simplu motiv ca nu exista atatea metafore pt zambet, cat pt durere. Dar in cele din urma ne intoarcem la scris, pt simplu motiv ca realitatea te loveste in fata si iti demostreaza ca nu exista "nothing else matters" sau "i wanna have your babies". Doar in basme exista "they lived happly ever after". In viata reala, Price Charming are o amanta si cei sapte pitici fut la n'spe mi de femei. Ca tot vorbeam de "nothing else matters". Fetelor, in the end everything else matters. De la faptul ca mami isi doreste ceva mai bun pt baietii lor, pana la am mainile legate, din aia traim in conditiile in care traim. Si stau si ma intreb, oare iubirea chiar merita sa induri atatea lucruri? Era un timp in care as fi spus clar si raspicat DA!!!. Dar din nefericire, nu acum. Dupa atatea palme primite am ajuns la trista concluzie ca nu merita. Ne e frica de faza cu despertirea, dar in final timpul vindeca orice rana, oricat de adanca ar fi. Si vine un moment in care nu mai poti sa spui daca ochii lui erau caprui sau negri, daca prefera berea blonda sau neagra, daca te facea sa razi constant. Vine un moment in care nimic din ce inainte era totul, acum e nimic. Vine un moment in care te bucuri ca mai stii sa iti transpui durerea, fie ea prin muzica, scris sau alte metode, pt ca asa o scoti afara. Cel care spune nu pot, vrea sa zica de fapt nu vreau. Am mainile legate de oabicei tinde sa insemne nu meriti sa lupt suficient de mult pt tine, pt ca daca consideram ca esti aleasa iti demostram ca pot sa cobor o stea si astfel sa produc un dezastru natural, numai ca sa iti demostrez ca te iubesc. Vine un moment in care nu tre sa stai pe prispa casei de una singura band si scriindu'ti sentimentele, plangand in hohote si el sa doarma linistit in pat. Nu conteaza oricat de paranoica, nebuna sau geloasa ai fi, el trebuie sa fie langa tine chiar daca nu a gresit. Trebuie sa te ia de mana, sa se uite adanc in ochii tai si sa poata enumera de ce anume te iubeste atat de mult, fara sa se poticneasca in cuvinte. Fara sa ii fie teama ca o sa arate lame. Fara sa ii fie teama de lacrimi. Dar toate astea se intampla numai daca te iubeste cu adevarat. Numai daca simte cu adevarat ca daca tu ai pleca Pamantul nu s'ar mai roti. Daca te lasa singura la greu si te face sa te simti singura, inseamna ca probabil asa ai fost de la inceput. Si probabil ar trebui sa respecti juramintele facute in fata la orice putere divina le'ai fi facut. Pt ca undeva acolo sus cineva ii pissed off pe tine ca ai incalcat un tratat si iti arat cum e de fapt realitatea.

I'm Not Her

Opreste'te!...nu ma amagi, te rog!... Nu'mi calca sentimentele in picioare!... Crede'ma cand iti jur credinta...nu te razbuna pe mine...nu sunt EA!!!... Nu eu sunt fata care ti'a platit iubirea cu indiferenta, lacrimile cu ironie... Spui ca te doare, atunci de ce imi infigi pumnale in inima, provocandu'mi aceeasi suferinta?!... Inceteaza sa imi vorbesti asa pt ca nu sunt eu cea care te'a ranit!... Te rog nu ma condamna la singuratate cu privirea ta plina de ura, nu ma arunca in Iad si nu lasa flacarile durerii sa ma cuprinda!... Spui ca e in zadar ce iti spun si ca oricum stii ca in locul unde ar trebui sa am o inima, am doar un sloi de gheata... Nu neg, dar crede'ma ca de mult zambetul tau dezarmant l'a topit... Nu ma rasplati cu sarcasm si nu iti varsa nervii pe mine!... Spui ca tu nu mi'ai cerut iubirea si ca e greseala mea... Ai dreptate...e greseala mea...fiind ca te iubesc... Chiar daca esti inveninat, chiar daca esti toxic, nu'mi pot lua gandul de la tine... Si cu toate ca Infernul disperarii ma cuprinde, voi lupta si il voi stinge cu lacrimile mele... Iar apoi, dupa mult timp, mult fum confuz, va venii EA invesmantata in alb... Zana binecuvantarii, a videncarii: Uitarea!