Nunta

nunta...la auzul acestui cuvant, iti vin automat in minte cuvinte ca o biserica grandiosa, flori, rochie impunatoare de mireasa, fericire, juraminte....si mai presus de orice....iubire.
in schimb eu cand aud acest cuvant, imi vine si nu in minte ci in suflet, disperare, ura, frustarare, la crimi, durere. cand aud acest cuvant, lacrimi imi rasar in ochii asemeni stelelor de pe bolta cereasca, si sunt mai mari, mai ferbinti si dor mai mult ca niciodata. sunt lacrimi nascute dintr-o ura provenita dintr-o iubire intensa.
de ce atata ura acumulata in sufletul meu? de ce atatea lacrimi varsate zi si noapte? e simplu...cred ca orice persoana care isi vede sufletul pe care ea il crede pereche jurandu-i iubire vesnica unei alte persoane la altar ar reactiona la fel....si cand ma gandesc ca totul a inceput dintr-o simpla joaca de copii...
era o zi ploioasa de semptembrie...telefonul nu inceta sa sune si sincer chiar nu aveam niciun chef sa ies afara, preferam sa stau in casa, in fata semineului, cu o carte buna in mana. dar la insistentele prietenilor, am fost de acord sa ies la un biliard....adoram biliardul, nu eram o jucatoare foarte buna, dar totusi nu ma dadeam batuta si stiam ca intr-o buna zi am sa imi stapanesc propriul hobby. am intrat grabita in localul unde trebuia sa ma vad cu prietenii mei....si atunci l-am vazut...parca timpul s-a oprit in loc...inima a inceput sa o ia razna si sincer nu intelegeam de ce...nu eram genul de fata care sa se comporte asa in fata unei persoane...m-am asezat la masa cu prietenii mei si atunci mi l-au prezentat...era atat de dragut, incat parca o forta invizibila imi lipise ochii de el...dar in scurt timp mi-am dat seama ca e genul de baiat pe care nu dau doi bani...ingamfarea lui ma scotea din minti...i-am acceptat criticile in timpul jocului, faptul ca din doua in doua minute ma lua peste picior, dar cand a inceput sa rada de niste poezii compuse de mine, pe care prietena mea cea mai buna facuse prostia de a le aduce cu ea pt a mi le inapoia, nu am mai suportat si mi-am luat lucrurile in graba si peste umar le-am zis celorlalti ca o sa ies cu ei cand nu o sa mai fie persoane odioase prin preajama...cand am ajuns acasa inca tremuram de nervii si nu intelegeam de ce pentru niste prostii, de care altatadata ma amuzam, acum aveam acele reactii violente...in cele din urma m-am linistit si mi-am reluat locul in fata semineului, cu carte mea in mana, afundandu-ma in lectura si incercand sa uit acea zi...dupa nici 10 min telefonul imi suna...era un nr necunoscut si din senin inima incepu sa bata iara in ritm nebunesc...era el...isi cerea scuze si ma ruga sa iesim a doua zi la o ciocolata calda (preferata mea) ca sa stergem tot...din moment ce urma sa iasa mai des cu gasca mea de prieteni, am acceptat sa ingrop securea razboiului si am iesit cu el...nici nu stiu cand lucrurirle au luat o alta intorsatura...tot ce stiu e ca pe nesimtite am devenit cei mai buni prieteni...eram peste tot impreuna, fie ca era vorba de facut cumparaturi, la biblioteca sau prin cluburi, unde eram eu era si el...lunile au trecut si pot sa zic ca eram cea mai fericita fata de pe pamant...in toate imi mergea bine...la scoala datorita lui nu aveam probleme, la biliard faceam cea mai buna pereche, mama il adora si in sfarsit imi accepta un prieten fara sa il critice...credeam ca nu imi lipseste nimic...dar destinul a avut grija sa imi arate ca nu e asa...era sfarsitul lui iulie si mi-a zis ca trebuie sa plece cu ai lui pt o luna si ca se va intoarce in septembrie...l-am condus la aeroport si totul era normal, ma bucuram pentru el si pt calatoria pe care atat de mult si-a dorito...mi-a pus la gat un lant cu o cheie si zambind misterios, mi-a spus sa am grija de el pt ca e cel mai pretios lucru pe care il are...doar in momentul in care a decolat avionul mi-am dat seama ca ceva nu e in ordine...obrajii imi erau scaldati in lacrimi, dar nu am vrut sa dau atentie, crezand ca sunt lacrimi de bucurie pt cel mai bun prieten al meu...cand m-am intors acasa aveam un bilet de la mama pe masa, in care imi spunea ca a intervenit ceva si ca nu se va intoarce decat in octombrie...eram invatata cu lungile calatorii de afacerii ale mamei mele...am incercat sa ma comport normal si sa nu dau atentie starilor care incepeau sa imi intunece mintea...acum, privind inapoi, realizez ca am mancat automat, am facut dus automat...seara a sosit si de abia atunci mi-am dat seama ce se intampla...eram indragostita de el...adevarul m-a izbit in fata...cum de imi dadeam seama doar acum? cum de nu mi-am dat seama de miile de fluturi incatusati in mine in prezenta lui? tremurul vocii si dorinta arzatoare care ma stapanea? cum am putut sa fiu atat de proasta? si acum ce va urma? oare el ma iubea? credeam ca da...analizandu-i faptele as putea spune ca da...in aproape un an de prietenie nu iesise cu nicio fata, doar cu mine...ma proteja, ma imbratisa la tot pasul....si lantul? oare acea cheie nu significa cheia inimii sale? da...de acea avea acel zambet misterios...acea cheie era cheia inimii lui, cel mai pretios lucru pe care il avea, si din moment ce mi-l incredinta mie inseamna ca ma iubea....am prins aripi in acea seara...nu am dormir pana in zorii zilei, cand el m-a sunat sa vada ce fac...se distra, vazuse o gramada de lucruri noi si interesante si spuena ca ii pare rau ca nu sunt acolo cu ei...era clar, ma iubea!!! am decis ca atunci cand se intoarce sa punem capat la acea prietenie si sa devenim in sfarsit ceea ce amandoi ne doream pe ascuns: iubiti....nu puteam sa ii zic la telefon, trebuia sa imi vada privirea, sa imi simta iubirea...zilele au trecut foarte greu fara el...plangeam in nestire si tot ce ma tinea in viata erau telefoanele lui...pana in ziua cand s-a intors si m-a invitat la el acasa...m-am aranjat, mi-am pus cel mai frumos zambet din colectie pe fata si m-am decis sa imi marturisesc sentimentele...de abia asteptam sa ii aud glasul pronuntand si eu te iubesc ....cu toate aste, ceva ma apasa pe inima...am ignorat tot si m-am indreptat inspre casa lui...cand am ajuns tremuram toata...intalnirea a fost de neuitat...i-am zis
-Inainte sa ma razgandesc trebuie sa iti spun ceva
-si eu am ceva foarte important sa iti spun si simt ca daca nu o fac explodez
-da? spune tu primul!
-stii ce simti cand iubesti pe cineva din toata inima si trebuie sa pastrezi secretul? trebuie sa il pastrezi de frica sa nu pierzi visul?
-da, te inteleg foarte bine, i-am raspuns eu, gandindu-ma la surpriza pe care o va avea la aflarea vestii ca si eu il iubesc...saracul, cat trebuie sa fii chinuit iubindu-ma in tacere, si eu atat de proasta incat sa nu imi dau seama
-ma bucur ca ma intelegi....iubesc de luni de zile o fata, continua el, ne intelegem de minune, dar niciodata nu i-am spus, de frica sa nu o pierd...dar stai un pic, tu ce vrei sa imi zici?
-eu doar doua cuvinte
-eu doar un vis, spune-mi si dupa acea iti zic de ce sunt atat de fericit
-ce ar fi sa spunem amandoi o data? l-am intrebat eu, gandindu-ma la surpiza care o va avea in momentul in care si eu si el vom spune la unison te iubesc
-ok, zise el cu zambetul pe buze
-ma casatoresc!
-te iubesc!
in secunda aceea am simtit ca mor...parca niste gheare uriase imi sfartecau inima...se casatoreste? cum? de ce? cu cine???????
-ma iubesti?!
-te casatoresti?!
-da, ma casatoresc...ma iubesti?! cum?! nu e posibil...eu credeam ca....suntem prieteni...eu...
-pastreaza-ti vorbele....am fost o proasta, iarta-ma!
-nu, stai!!!
am fugit in graba pe strada...incepuse sa ploua, parca si ingerii imi plangeau durerea...de ce? de ce mi se intampla mie? durerea parca ma ingropa....am simtit ca nu mai pot respira, ochii imi erau incetosati, am privit inapoi si l-am vazut pe el alergand dupa mine...am fugit, vrand sa trec pe cealalta parte a strazii si nu am vazut masina care m-a lovit in plin..
acum sunt o fantoma a ceea ce eram candva, si nu teoretic vorbind, ci practic...sunt langa el in altar si il vad jurandu-i iubire vesnica unei alte persoane, in timp ce plange...stiu ca se gandeste la mine, stiu ca se simte vinovat de moartea mea...dar nu mai pot sa simt mila, iubire....durere....tot ce simt e ura si daca nu o sa fie cu mine, nu o sa fie cu nimeni...nu o sa ma odihnesc pana nu imi duc la capat razbunarea....
-daca e cineva prezent care se opune acestei casatorii, sa vorbeasca acum sau sa taca pentru totdeauna!
-Dumnezeule?!?!?! Sange?!?!?! cineca sa sune la urgente, sotia mea avorteza!!!!!!